Aici se situează România în prima decadă a lunii februarie 2017. Şi asta pentru că oamenii aleşi s-o conducă nu numai că nu făuresc ceva, dar distrug tot ce le iese-n cale ca nişte descreieraţi. Naţiunea este mai dezbinată decât oricând de lupta politică pentru ciolanul puterii absolute. Detonatorul revoltei s-a fâsâit la Bamboo, unde […]
Read more "Editorial LA ŢINTĂ – Între slogăneală şi golăneală"Asta e strategia de bază, comună tuturor partidelor. Politicienii sunt într-o permanentă vânătoare de voturi. Fiecare reuşită le asigură liniştea unor mandate în urma cărora se vor pricopsi cu cel puţin nişte pensii babane. Nu chiar ca ale magistraţilor, la mâna cărora sunt, că doar nu şi-au tocit coatele pe băncile aceloraşi facultăţi, dar oricum destul de grozave încât să-i lase fără grai pe proştii care i-au votat. Şi-atunci, cum să nu dea din coate şi din restul inventarului în precampaniile şi campaniile electorale? Credeţi că involuntar s-a ajuns la repetarea tâmpeniei iliesciene cu posibilitatea de a fonda un partid cu o mână de membri? S-o creadă cine-o vrea, că eu nu pot, mai ales după ce s-a legiferat ca finanţarea lor să se facă de la bugetul statului. Adică şi din banii pe care-i plătesc eu şi dvs., cititorii noştri, ca taxe şi impozite la stat. Care stat este un instrument pus la dispoziţia mitomanilor, pe care-i votăm noi la alegeri, ca să ne jefuiască şi de speranţele în viitorul copiilor. Mărturisesc că mi-e scârbă când îi aud pe nişte politicieni lăudându-se cu progenitura lor talentată, care face pian, balet, automobilism, pictură sau dracu’ mai ştie ce, de parcă numai copiii lor ar avea dreptul la talent. Copilul lui nea Gică din nu ştiu ce sat pierdut pe sub poale de munte, ascuns printre dealuri sau pierdut în câmpie ori la malul mării, nu poate avea decât harul de a munci până când se deşeală, ca să le fie bine pruncilor privilegiaţilor. Iar ticăloşii lor părinţi – şi spun asta nu din oftică pentru că sunt eu un neica Nimeni, ci pentru că-i văd săltaţi de mascaţi cu cătuşe la mâini, fiind acuzaţi de corupţie – cât timp sunt pe cai mari, mint cu naturaleţea cu care respiră şi se jură că nu mai pot de grija amărâţilor. Haideţi să judecăm drept: ei au salarii de zeci de milioane de lei vechi, unii chiar de sute de milioane lunar, iar noi, de sute de lei. Pentru unul din categoria noastră, cu salariu minim pe economie, suma zilnică de cheltuit, calculată băbeşte sau, dacă preferaţi “pă deşte”, este de până la 30 lei. Dacă unul ca noi e singur angajat şi mai are soţie şi copil, totalul cotidian se împarte la 3. Deci una este să trăieşti cu 10 lei şi cu totul alta cu 150, 200, 500 lei zilnic sau mai mult, ca ăştia care ne prostesc în faţă. Deci, despre ce vorbim tovarăşi politicieni?…
Read more "Prostirea naţiei"Cam aşa s-ar putea caracteriza săptămâna trecută. Poporul român, oricât de european i-ar plăcea să se dea, se teme de refugiaţii musulmani care potopesc Europa mai ceva ca în vremurile lui Mahomed Cuceritorul sau Suleiman Magnificul. Şi nu vor ocoli nici ţărişoara noastră dragă – cum le place unor politicieni demagogi să declame, vărsând lacrimi de crocodil în timp ce calculează cu ce s-ar putea alege din toată afacerea. Numai că, din păcate, acum nu mai avem un Vlad Ţepeş sau un Mihai Viteazul pentru a-i privi crunt pe mai-marii lumii, făcându-i să-şi înghită “pohtele” şi să-i apuce toate bâţâielile. Şi nici măcar un Radu de la Afumaţi, care i-a făcut pe turci, după ce i-a bătut de şi-au umplut şalvarii cu necurăţenii, să renunţe la gândul de a face din Ţara Românească un paşalâc. Dar avem un icioglan, pontos nevoie mare, cu figură maoistă, ce se crede Tudor Vladimirescu, dar care le dă moca turcilor teren pentru o geamie uriaşă în inima Bucureştilor! N-o fi ea cât aia inaugurată de Putin la Moscova, dar buna intenţie faţă de închinătorii lui Allah contează, mai ales dacă-l mai bate gândul să se închine la Aya Sofia. Asta dacă-i vor mai da voie judecătorii, care au pâinea şi cuţitul sorţii lui Ponta în mână. Refuz să cred că Allah ar fi bătut palma cu Dumnezeu ca să-l scape pe şeful guvernului de mânia Alinei Gorghiu – mâna care ţine biciul preşedintelui Klaus Iohannis – dar m-a distrat faptul că nu-şi mai încăpea în piele după ce a căzut lunea trecută moţiunea de cenzură. Şi m-a distrat din două motive: una că şi liberalii ştiau că era doar un exerciţiu de imagine şi două – că parlamentarii puterii au fost legaţi prin ordin de bănci să nu voteze, ca să nu se repete povestea cu mazilirea lui Mihai Răzvan Ungureanu din primăvara lui 2012. Ceea ce, la urma urmei, dovedeşte profunda teamă de transfugi – dar ai votului – dar şi neîncrederea care domneşte în sânul coaliţiei de guvernare, în care PSD domneşte teoretic, dar practic nu stăpâneşte situaţia!
Read more "Teama de transfugi"Mie mi-e greu să caracterizez altfel situaţia în care ne aflăm. Praful şi pulberea s-a ales de toate speranţele cu care cei mai mulţi dintre noi întâmpinam anul 1990! N-am înţeles la timp că făcându-ne complici cu cei vinovaţi de asasinarea Ceauşeştilor, ne făceam slugi pe viaţă la cei ce le-au luat locul şi năravurile. Am fost disperaţi să intrăm în NATO şi UE şi ne-a cam ieşit pe nas. Justificându-şi gena de feciori de slugă, liderii noştri au negociat condiţiile aderării în genunchi, ca nişte milogi ce aşteptau să fie miluiţi cu pomeni, ca la biserică în zi de hram. Dar tot noi suntem principalii vinovaţi, căci ne-am minţit de fiecare dată că suntem deştepţi şi apoi ne-am jeluit că a trebuit să alegem răul cel mai mic, că n-am avut alternativă. După 25 ani de chin, nu mai alegem comunişti, căci bătrânele hârci staliniste s-au retras şi o duc bine, sugând în continuare sângele poporului prin trompele pensiilor babane. Ne-am lepădat de ele, dar nu şi de progeniturile lor uteciste. Şi chiar dac-am face-o, n-avem siguranţa că alţii nu s-ar jigodi la fel, când s-ar trezi în faţa tentaţiilor purcoaielor de euroi sau de dolăraşi. Ne umflăm guşile de mândrie că suntem cetăţeni europeni, când ar trebui să plecăm în hagialâc de penitenţă prin locurile părăsite de emigranţii care invadează acum bătrânul continent. Dacă ei îl poartă pe Allah şi profetul Mahomed în suflete, noi la cine să ne mai rugăm, când clerul nostru a dat credinţa mai la dos, ca să aibă loc de întors în afaceri?…
Read more "O tragicomedie balcanico-levantină"Să mă explic: preşedintele Klaus Iohannis este restanţier la promisiunile electorale făcute pe un ton adormitor anul trecut. Modificarea Constituţiei, votul electronic, ridicarea standardului de viaţă al populaţiei, limitarea corupţiei şi a risipei banului public au rămas încă obiective de neatins. Bine cel puţin că s-a putut bucura de relaxare în concediu pe la vila de protocol de care s-a folosit şi Ceauşescu, la Neptun, în aşteptarea finalizării reconstrucţiei vilei preluate ca reşedinţă de la Băsescu. Toate astea au costat o căruţă de bani, completată cu cheltuielile sejururilor de week-end la Sibiu, de parcă Iohannis ar fi preşedintele burgului transilvan, nu al României. Şi pentru siguranţa nevestei sale, care s-a decis să profeseze mai departe, de parcă altfel nu i-ar mai fi ajuns banii de pedichiură. Asta dacă nu cumva Herr Klaus nu şi-a găsit vreo nimfă a nopţii alimentării automobilului la Cotroceni, ca să se respecte tradiţia instituită de Trăienel.
Read more "România lucrului bine furat"Cam asta a rezultat din discuţia pe care am purtat-o la redacţie zilele trecute cu un fost angajat, care a rezistat pe baricade până când cea mai modernă întreprindere socialistă din Curtea de Argeş şi-a dat obştescul sfârşit. Asta ca să nu spunem direct că a fost asasinată cu premeditare, pentru că au existat nişte interese care au rămas obscure şi după ce a trecut mai bine de un deceniu de când a fost tăiată bucată cu bucată şi vândută la fier vechi. Subsemnatul a avut primul loc de muncă tocmai la fosta Societate Mixtă Româno-Japoneză RONIPROT SRL, din iulie 1977 şi până în mai 1980. Şi a lucrat la Depozit-Aprovizionare, ca primitor-distribuitor, deci i-au trecut prin mână cam tot ceea ce a intrat în fabrică în respectiva perioadă, când se muncea umăr la umăr cu partenerii japonezi pentru ridicarea unei fabrici revoluţionare de producţie a unui soi de drojdie furajeră, obţinută de asiatici într-o staţie-pilot şi implantată în România ceauşistă pe un parteneriat de 51-49% între statul nostru şi o firmă niponă.
Read more "Bioproteinele – jaf pe faţă!"Replica, potrivit omului de afaceri Aurel Ilea, i-ar fi aparţinut fostului premier Ion Gheorghe Maurer. Şi a fost rostită cu umorul de rigoare, dar cu glas foarte scăzut, pentru distracţia apropiaţilor, în 20 august 1968, la Colibaşi. Atunci, uzina cunoştea un moment istoric: ieşirea de pe bandă a primului autoturism românesc, Dacia 1100. Conducerea întreprinderii, din care făcea parte şi ing. Aurel Ilea, se pregătise zile la rând pentru vizita lui Nicolae Ceauşescu, secretarul general al PCR, în fapt conducătorul României. Era încă în timpul în care nu se declanşase nebunia cultului personalităţii şi domnea încă un spirit liberal, care avea să fie sugrumat după vizitele în China lui Mao Tze Dun şi în Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen. Constatarea lui Maurer venea imediat după ce Ceauşescu urcase la volanul unei Dacii 1100 şi era cât pe ce să dea peste un gură-cască. Dincolo de momentul amuzant, unii ar spune că fostul premier, unul dintre puţinii care-şi permitea să vorbească atunci la per tu cu cel ce avea să fie glorificat drept “stejarul din Scorniceşti”, avusese şi ceva har gen Mama Omida…
Read more "“Daţi-vă la o parte, că ăsta nu ştie a conduce!”"Asta este o altă întrebare la care n-am avut răspuns ferm. Recunosc că m-am temut să nu fiu înjurat pe faţă, orice-aş spune. Şi asta pentru că mi s-a “bătut şoriciul” pentru că am prezentat la postul nostru de televiziune nişte candidaţi. “Cum le zicea, domnule, ălora care veneau înjugaţi să ne spună cât de bine avea să ne facă useleul care, până la urmă, ne-a făcut felul? Doamne, ce ne-au mai păcălit băieţii ăia curăţei, stilaţi, atât de buni de gură, mari negustori de vise!… Dacă i-ar fi dus de nas pe alţii, poate că i-aş fi aplaudat, pentru că fiecărui om de rând îi creşte inima când vede că sunt şi alţii mai proşti decât el”.
Read more "Mai avem parlamentari în colegiu?…"Cam aşa suna legea biblică a Talionului, care a funcţionat de-a lungul istoriei, prelungindu-şi valabilitatea până în zilele noastre. Sunt mii şi mii de poveşti despre răzbunări ale sângelui moştenite şi duse de-a lungul timpului de generaţii care s-au supus la ceea ce credeau că ar fi datorii de onoare. Argumentul suprem avansat de cei care au procedat astfel, asumându-şi toate riscurile posibile şi imposibile, era acela că Dumnezeu, care este atât de îngăduitor cu păcătoşii, atunci când se supără îi urmăreşte cu pedeapsa sa până la a şaptea spiţă. Şi că omul de rând nu are dreptul să comită blesfemia de a se substitui divinităţii, încercând să pară mai bun decât i se permitea. Legea Talionului pare depăşită în vremurile moderne, în care se impune respectarea drepturilor omului şi cetăţeanului. De prezumţia de nevinovăţie poate beneficia şi criminalul prins în flagrant, pentru că i se poate oferi şansa ca un psihiatru să-l declare că nu era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când a comis abominabila faptă. Şi, pe cale de consecinţă, să scape cu o pedeapsă mai mult simbolică, redusă pentru bună purtare dacă ajunge în puşcărie şi-şi mai descoperă şi ceva veleităţi scriitoriceşti.
Read more "“Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!”"“Ăsta e lucrul dracului în multe case simandicoase, Sică, ascultă-mă pe mine, că adevăr îţi grăiesc, ca din cărţile sfinte” – pare să-i spună Costică Panţurescu la ultima şedinţă de legislativ, colegulului Vasile Sabie, imediat după reţinerea lotului Vulparu. Materialul publicat de ziarul nostru a făcut atunci aerul condiţionat o nobilă inutilitate pentru cei ce încercau să pară neinteresaţi de subiect, deşi canicula făcuse chisăliţă creierii celorlalţi…
Read more "“Ăsta e lucrul dracului în multe case simandicoase, Sică ,…"
DoruBobi - Dialog cu lumea 