Cam aşa suna legea biblică a Talionului, care a funcţionat de-a lungul istoriei, prelungindu-şi valabilitatea până în zilele noastre. Sunt mii şi mii de poveşti despre răzbunări ale sângelui moştenite şi duse de-a lungul timpului de generaţii care s-au supus la ceea ce credeau că ar fi datorii de onoare. Argumentul suprem avansat de cei care au procedat astfel, asumându-şi toate riscurile posibile şi imposibile, era acela că Dumnezeu, care este atât de îngăduitor cu păcătoşii, atunci când se supără îi urmăreşte cu pedeapsa sa până la a şaptea spiţă. Şi că omul de rând nu are dreptul să comită blesfemia de a se substitui divinităţii, încercând să pară mai bun decât i se permitea. Legea Talionului pare depăşită în vremurile moderne, în care se impune respectarea drepturilor omului şi cetăţeanului. De prezumţia de nevinovăţie poate beneficia şi criminalul prins în flagrant, pentru că i se poate oferi şansa ca un psihiatru să-l declare că nu era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când a comis abominabila faptă. Şi, pe cale de consecinţă, să scape cu o pedeapsă mai mult simbolică, redusă pentru bună purtare dacă ajunge în puşcărie şi-şi mai descoperă şi ceva veleităţi scriitoriceşti.
Este explicabilă starea de lehamite la care a ajuns populaţia după atâtea scandaluri de mită şi corupţie în care vârfuri ale politicii sunt acuzate de şpăgi cifrate la sute de milioane euro, dublate de îngăduinţa de care se bucură unii dintre criminali şi violatori, ce par a fi ajuns mai presus de baronii politici. Ceea ce este foarte periculos este faptul că oamenii de bun simţ, care-şi duc traiul chinuit şerpuind printre nevoi, nu mai au vreo siguranţă a amărâtelor lor vieţi, cât timp în minţile lor se fundamentează convingerea că ar exista o complicitate condamnabilă între infractori şi împărţitorii de dreptate, indiferent de nivelul ierarhic pe care se află. Şi într-o situaţie disperată, s-ar putea să fie tentaţi să-şi facă singuri dreptate, cât timp nu pot aştepta la infinit să acţioneze justiţia divină. Am auzit în ultimul timp repetarea obsedantă a ideii că ar fi necesară reintroducerea pedepsei cu moartea, pe care statele civilizate din Europa o refuză. Starea de ticăloşie în care ne-am afundat ca într-o mocirlă în ultimul sfert de veac pare să justifice o asemenea cerere. Iar argumentul că în unele state americane este încă în vigoare, deci într-o ţară luată ca etalon de democraţie şi drepturi ale omului, nu poate fi trecut cu vederea. Haideţi să fim cinstiţi cu noi înşine, recunoscând că situaţia s-a împuţit, a devenit insuportabilă şi riscă să scape de sub controlul unor organe de ordine prea puţin dispuse să-şi facă datoria. Personal nu sunt un adept al pedepsei cu moartea, dar pentru pedofili, violatori, ucigaşi şi şpăgari – cu scuzele de rigoare – nu pot avea milă, pentru că ne sfidează pe fiecare dintre noi. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la eliberarea din puşcărie după câţiva ani a ticălosului care, la vârsta de vreo 17 ani, a ucis o copilă de numai 8 ani la Iaşi. Tatăl fetei s-a sinucis, iar mama trăieşte un coşmar de la eliberarea ucigaşului fetei ei. Oare s-au pus magistraţii pentru o clipă măcar în pielea acelei femei, căreia i s-a distrus familia şi viaţa printr-o crimă, pe care ei au minimalizat-o ca efect?…
În urmă cu câţiva ani de zile lansam o provocare prin intermediul ziarului nostru, la rubrica “Vocea străzii”, încercând să aflăm de la concitadini dacă la Curtea de Argeş se practica darea şi luarea de mită. Am avut surprinderea de a constata cât de pudici puteau fi unii oamenii politici, care se dădeau de ceasul morţii să persifleze demersul, pe motiv că într-un oraş ca al nostru, în care întorc mai repede ciorile decât trenurile în gară, nu s-ar putea vorbi despre corupţie. Restul lumii, care nu pierdea din vedere opulenţa crescândă a unor tipi care-şi asumaseră peste noapte statutul de VIP-uri municipale, exprima cu totul alte convingeri. Când a început avalanşa arestărilor provocate de cercetările procurorilor DNA la nivel naţional, mulţi dintre ei susţineau cu tărie că suntem şi noi “pe ţeavă”. Şi nu s-au înşelat: am intrat în rândul lumii bune şi toată ţara a aflat că urbea Basarabilor nu este o pată albă pe harta corupţiei!
Duminică seara, prof. Ovidiu Mihuţ a fost în direct la un post de televiziune cu răspândire naţională, vorbind despre subiectul pe care împreună l-am tratat în exclusivitate în paginile ziarului nostru – catastrofa ecologică provocată în munte, pe cursurile afluenţilor Râului Argeş, Capra, Buda şi Otic prin construirea unor microcentrale. Pe scandalul de atunci, autorităţile vremii şi cele care le-au urmat au pus batista pe ţambal, pe motiv de protejare a unor investitori strategici. Care aveau drept miză nu producţia de electricitate, ci intrarea pe piaţa extrem de rentabilă a certificatelor verzi – fapt evidenţiat fără încetare şi de prof. Mihuţ. Care acum va fi probabil încă o dată ostracizat, deoarece prin lupta sa, la care n-a renunţat o clipă, a dus la un scandal internaţional şi la declanşarea împotriva ţării noastre a procedurii de infrigement din partea UE. Părţile româneşti interesate îl vor condamna pentru că acum riscăm amenzi grele, întrucât nu şi-a ţinut gura. Faptul că nu mai găseşti stramă de peşte pe cele trei cursuri de apă unde s-a distrus şi flora şi s-a rupt echilibrul ecologic, nu contează în ochii celor care şi-au umflat conturile cu bani murdari. Iar în beneficiul cui, nu este prudent să se spună. Şi-atunci, cum să nu-şi dorească argeşeanul de rând să li se aplice legea celor găsiţi vinovaţi, obligându-i să repună lucrurile în ordinea lor firească, dacă ar mai fi posibil aşa ceva?…
27 iulie 2015, ora 20.00
DoruBobi - Dialog cu lumea 